Noutăți

          Stimate acționar,

          Prin prezenta, BC „ENERGBANK” S.A. Vă informează că, conform prevederilor cap.VI, pct.61 din Regulamentul cu privire la deținerile în capitalul social al băncii nr. 127 din 27.06.2013, deținătorii direcți și indirecți de dețineri calificate în capitalul social al băncilor, inclusiv beneficiarii efectivi ai acestora, urmează să prezinte BNM chestionarul, al cărui model este prevăzut în anexa nr.41 la Regulamentul respectiv, și anexa nr. I sau după caz, anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la calculul dreptului de vot si înregistrarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor băncii nr. 130 din 04.07.2013, anual, cel târziu până la 30 aprilie al anului următor celui de gestiune.

          În baza acestei norme, deținătorii direcți și indirecți de dețineri calificate în capitalul social al băncilor, inclusiv beneficiarii efectivi ai acestora, urmează să respecte cerința actului normativ de a prezenta BNM documentele necesare menționate, în termenul stabilit. Atragem atenția, cu referire la necesitatea completării chestionarului, conform prevederilor regulamentului.

          În legătură cu cele expuse mai sus, deținătorilor direcți și indirecți de dețineri calificate, inclusiv beneficiarilor efectivi, în vederea evitării aplicării de către BNM a eventualelor sancțiuni sau măsuri sancționatoare față de aceștia, sunt obligați să prezinte informațiile solicitate de Banca Naționala a Moldovei în volumul, forma și termenul indicat în solicitare.

          În contextul situației epidemiologice de pandemie COVID-19, BNM recomandă expedierea documentelor pe suport electronic la adresa oficială de e-mail a BNM: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., sau pe suport de hârtie la sediul BNM pe adresa: mun.Chișinău, MD-2005, bd.Grigore Vieru, 1.

          Regulamentele menționate, Chestionarul și alte documente ce urmează a fi prezentate Băncii Naționale a Moldovei sunt disponibile la următoarele linkuri (BNM):

https://www.bnm.md/ro/content/regulamentul-cu-privire-la-detinerea-cotelor-de-participare-capitalul-social-al-bancii;

https://www.bnm.md/ro/content/regulamentul-cu-privire-la-calculul-drepturilor-de-vot-si-inregistrarea-transferului.

          Chestionarul și alte documente  sunt disponibile și pe site-ul BC ENERGBANK SA la următorul link  - http://energbank.com/ro/info/guvernanta-corporativa/shareholders