Protectia datelor cu caracter personal

Stimate Client,

Banca Comercială „Energbank” S.A. este înregistrată la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în calitate de operator de date cu caracter personal sub numărul 000 00 78.

Conform cerinţelor Legii nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, Banca Comercială „Energbank” S.A. are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopuri specificate şi legitime, datele personale care sunt furnizate despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană.

Prin „prelucrarea datelor cu caracter personal” se înţelege orice operaţiune sau serie de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automatizate sau neautomatizate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, păstrarea, restabilirea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminarea sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează conform cerinţelor legale şi în condiţiile care să asigure securitatea, confidenţialitatea şi respectarea drepturilor dumneavoastră. Prelucrarea datelor cu caracter personal este realizată de persoanele împuternicite din cadrul Băncii sau de către alte persoane împuternicite în condiţiile legii.

Conform Legii nr. 133 din 08.07.2011, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de a vă adresa justiţiei şi dreptul de opoziţie la prelucrarea datelor personale, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel. Utilizarea dreptului de opoziţie se va face pe baza cererii scrise şi va servi drept temei pentru încetarea relaţiilor.

În scopul desfăşurării operaţiunilor bancare, dumneavoastră acordaţi Consimţămîntul de prelucrare a datelor cu caracter personal. Consimţămîntul de prelucrare a datelor cu caracter personal se acordă privind autorizarea Băncii, în vederea prestării serviciilor şi efectuării operaţiunilor corespunzătoare, să colecteze, prelucreze, stocheze, transmită şi să consulte datele cu caracter personal din categoria obişnuită referitoare la:

  • nume/prenume/patronimic;

  • sex;

  • data şi locul naşterii;

  • cetăţenia;

  • codul personal (IDNP);

  • situaţia familială;

  • datele personale ale membrilor de familie;

  • datele din certificatul de înmatriculare al autovehiculului;

  • situaţia economică şi financiară;

  • istoria creditară;

  • datele privind bunurile deţinute;

  • datele bancare;

  • semnătura;

  • semnătura digitală;

  • datele din actul de identitate;

  • datele din actul de stare civilă;

  • numărul de telefon/fax;

  • numărul de telefon mobil;

  • adresa (domiciului/viza de reşedinţă);

  • adresa de e-mail;

  • profesia şi/sau locul de muncă;

  • formarea profesională – diplome – studii;

  • caracteristice fizice;

  • obişnuinţele/pereferinţele/comportamentul;

  • vizualizarea fotografiei/imaginei/înregistrărilor video;

  • grupa sangvină;

  • înălţimea;

  • culoarea ochilor.

Sunteţi obligat(ă) să oferiţi aceste date, acestea fiind necesare furnizării de servicii specifice activităţii bancare. Refuzul dumneavoastră determină imposibilitatea furnizării de servicii specifice activităţii bancare.

Banca Comercială „Energbank” S.A. administrează datele personale ale dumneavostră în condiţii de siguranţă pentru următoarele scopuri: identificării şi verificării identităţii; verificării implicării în activităţi frauduloase, verificării informaţiilor legate de inadvertenţele constatate în documentele/declaraţiile furnizate de autorităţi, persoane fizice sau juridice sau transmise oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, în scopul elucidării şi clarificării acestora; consultării informaţiilor legate de situaţia financiar-economică şi preferinţele clientului în materie de operaţiuni bancare în scopul prelucrării acestora pentru efectuarea operaţiunilor, pentru activităti de marketing sau transmiterii către furnizori/parteneri de afaceri; întocmirii unor evidenţe statistice, transmiterea către, cît şi consultarea Î.M. Biroul de Credit S.R.L. sau oricărei instituţii cu caracter similar; transmiterii către autorităţile naţionale de resort şi autorităţile de supraveghere şi control a informaţiei în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare aplicabile instituţiilor financiare; constituirea de baze de date şi utilizarea acestora în legătură cu furnizarea serviciilor bancare (inclusiv a serviciilor aferente) ce fac obiectul contractului semnat cu Banca; asigurarea executării obligaţiilor clientului stabilite prin contract, prin transmiterea acestor date către companiile de colectare a datoriilor în scopul recuperării creanţelor de la clienţi, pentru realizarea dreptului său de creanţă, stabilit în contract, pentru care Banca transmite informaţia companiilor de colectare a datoriilor, informaţia despre identitatea clienţilor şi suma creanţei; deschiderea conturilor; deservirea conturilor curente şi carduri; efectuarea operaţiunilor prin virament şi numerar în monedă naţională şi valută străină; efectuarea operaţiunilor de schimb valutar; efectuarea remiterilor de bani prin sistemele internaţionale de remitere de bani; examinarea solicitărilor de credit şi acordarea creditelor în monedă naţională şi valută străină; plasarea mijloacelor băneşti la depozit; prestarea serviciilor de brokeraj şi dealing; finanţarea comerţului internaţional şi oferirea instrumentelor de garantare a tranzacţiilor; închirierea safeurilor pentru păstrarea mijloacelor băneşti şi obiectelor de valoare.

Refuzul dumneavoastră de oferire a Consimţămîntului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal cît şi exercitarea dreptului de opoziţie la prelucrarea datelor cu caracter personal echivalează cu imposibilitatea prestării serviciilor de către Bancă.

Banca, în cadrul procesului de prelucrare a datelor cu caracter personal, respectă următoarele principii:

  • datele cu caracter personal sunt prelucrate cu bună-credinţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;

  • datele cu caracter personal sunt colectate numai în scopuri legitime, justificate, determinate, explicite, iar prelucrarea ulterioară nu va fi incompatibilă cu aceste scopuri;

  • datele cu caracter personal care fac obiectul prelucrării sunt adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate;

  • datele cu caracter personal care fac obiectul prelucrării sunt exacte şi, dacă este cazul, actualizate;

  • datele cu caracter personal nu se stochează pentru o perioadă mai lungă decît este prevăzut de legislaţie şi necesar pentru realizarea scopurilor în care au fost colectate;

  • datele cu caracter personal se prelucrează în conformitate cu drepturile persoanei vizate prevăzute de Legea privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011;

  • se întreprind măsurile necesare pentru păstrarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi ale contractului semnat între Bancă şi dumneavostră;

  • se întreprind măsurile necesare pentru ca datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului în care sunt colectate şi pentru care sunt prelucrate, să fie şterse sau rectificate;

  • se întreprind măsuri tehnice şi organizatorice (procedurale) adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesării neautorizate.

Dacă unele din datele dumneavoastră sunt incorecte, vă rugăm să ne informaţi cît mai curînd posibil.

B.C. „Energbank” S.A.

Republica Moldova, MD 2001, mun. Chişinău, str. Tighina 23/3

Tel. +/373 22/ 858 000 email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

pagina web: www.energbank.com

Licenţiată de către Banca Naţională a Moldovei, seria şi numărul licenţei A MMII 004499

B.C. „Energbank” S.A. este înregistrată la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal sub numărul 000 00 78