Credite a fondurilor Internaţionale

Beneficiari eligibili:

- întreprinderi mici şi mijlocii înregistrate sub orice formă de proprietate, în baza legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova şi autorizaţi să desfăşoare activităţi de antreprenoriat;

- cetaţeni ai RM, care au vîrsta la momentul aplicării, cuprinsă între 18 şi 30 ani;

- întreprinderi ce sunt fondate şi administrate de tineri antreprenori;

Nu vor fi eligibili pentru finanţare întreprinderile:

- care dispun de restanţe faţă de întreprinderile private şi de stat;

- ce au unul din fondatori şi/sau administrator beneficiar în cadrul PNAET, PARE 1+1, PASET 1 şi PASET 2;

- ce solicită finanţare pentru implementarea unui proiect investiţional comun cu un alt agent economic;

Zona eligibilă – Activitatea întreprinderii trebuie să fie localizată pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia oraşelor Chişinău şi Bălţi.

Termenul maxim – pînă la 5 ani, dar nu mai mic de 3 ani pentru investiţiile pe termen mediu şi nu mai mic de 4 ani pentru investiţiile pe termen lung;

Perioada de graţie – nu mai mic de 1 an pentru investiţiile pe termen mediu şi nu mai mic de 2 ani pentru investiţiile pe termen lung;

Suma maximală - pîna la 300 000 MDL, inclusiv cu o porţiune de grant în mărime de 40% din total împrumut;

Valuta – MDL;

 

 Activităţi eligibile:

- producerea, recoltarea, păstrarea: fructelor, culturilor bacifere, legumelor în teren protejat şi cîmp deschis, plantelor aromatice şi medicinale, strugurilor de masă, culturilor de cîmp şi tehnice (cu excepţia soiurilor tehnice, tutunului, culturilor silvice şi plantelor pentru amenajarea teritoriului);

- producerea, recoltarea şi păstrarea seminţelor şi a materialului săditor (cu excepţia strugurilor tehnici, tutunului, culturilor silvice si de amenajare a teritoriului);

- producerea produselor de origine animală, inclusiv procurarea animalelor de prăsilă, a echipamentului şi utilajelor;

- sortarea, procesarea şi ambalarea produselor agricole (cu exceptia strugurilor tehnici, tutunului, culturilor silvice şi de amenajare a teritoriului);

- construcţia halelor de depozitare şi păstrare la rece a produselor agricole;

- agroturismul rural (procurarea animalelor, a echipamentului şi utilajelor necesare pentru dezvoltarea fermei din cadrul complexului turistic);

Activităţi neeligibile:

- refinanţarea datoriilor existente;

- achitarea taxelor şi impozitelor;

- construcţia caselor de locuit;

- procurarea sau arenda pamîntului si a imobilului existent de producere/pastrare;

- producerea băuturilor alcoolice;

- activităţi de transportare a pasagerilor/muncitorilor;

- procurarea materialelor de construcţii, utilajului, echipamentului, maşinelor agricole şi a construcţiilor de sere (inclusiv a pieselor metalice) de mîna a doua (foste în expluatare).

 

Participarea proprie a beneficiarului  - cel puţin 10% din valoarea totală a investiţiei;

Alte condiţii:

- beneficiarul poate beneficia de credit cu porţiune de grant doar o singura dată;

- bunurile procurate din resursele creditare vor fi noi;

- mijloacele eliberate din cadrul proiectului vor fi utilizate doar pentru procurarea mijloacelor fixe;

- beneficiarii ce vor solicita rambursarea creditului anticipat, înainte de termenul minim stabilit, vor rambursa integral şi porţiunea de grant;

- nu vor fi eligibile pentru finanţare tractoarele pentru producerea culturilor de cîmp, cu excepţia cînd tînarul antreprenor a înregistrat activitatea de minimum 3 ani, produce culturi de cîmp şi are în proprietate (inclusiv arendate) nu mai puţin de 40 ha folosite la cultivarea culturilor de cîmp pe parcursul ultimilor 3 ani de activitate;